POLI-FARBE TENCUIALA NOBILĂ DE FAȚADĂ
Tencuială decorativă pentru fațade, de înaltă calitate, care creează o suprafață durabilă, rezistentă la apă și murdărie. Datorită tehnologiei biocide încapsulate, oferă protecție prelungită împotriva mucegaiului și algelor.
Domeniu de utilizare: POLI-FARBE TENCUIALA NOBILĂ DE FAȚADĂ pe bază de dispersie este o tencuială subțire de înaltă calitate, cu liant din rășină sintetică, utilizată în principal ca strat final în sistemele de izolație cu polistiren, precum și pentru tencuirea decorativă a suprafețelor tencuite, atât la exterior, cât și la interior. Înainte de aplicare este necesară grunduirea suprafeței.
Mod de utilizare: Se folosește pentru acoperirea tencuielilor de bază sau pentru realizarea stratului final al sistemurilor de termoizolare. Nu se poate aplica pe suprafețe orizontale (de ex. pervaz de ferestre), unde apa poate stagna. Suportul pe care se aplică trebuie să fie curat și uscat. Se indepărtează praful, părţile sfărâmicioase și slab portante. Pe timpul aplicării temperatura suportului și al mediului ambiental trebuie să fi e între +10 °C și +25 °C. Se recomandă evitarea aplicării pe arșiţă, ploaie, vânt, umezeală ridicată sau protejarea în mod corespunzător a tencuielii proaspăt aplicate – de exemplu prin acoperire, umbrire – până la uscarea completă (min. 24 ore). Pentru amorsarea tencuielii de bază se folosește grundul de adâncime INNTALER. În cazul unui sistem complet de izolare termică a fațadei, se utilizează adezivul termoizolant Poli‑Farbe și grundul pentru tencuiala subțire. Sub tencuielile colorate în nuanțe mai intense se recomandă utilizarea grundului Poli‑Farbe nuanțat corespunzător pentru tencuieli subțiri, pentru a asigura o acoperire perfectă. Înainte de utilizare tencuiala se amestecă foarte bine. Se aplică cu gletiera de inox într-o grosime corespunzătoare cu mărimea granulaţiei. Structura dorită se formează cu drișca din plastic, pe tencuiala încă umedă. Pe suprafeţe continue, pentru a evita apariţia unor îmbinări inestetice, tencuiala trebuie aplicată într-un singur ciclu de lucru, de la un colţ la altul. Pe timpul lucrării sculele folosite se vor curăţa periodic cu apă. În cazul realizării sistemului de termoizolare, se recomandă aplicarea tencuielii colorate în culori (Valoarea HBW mai mic de 30) închise numai pe suprafeţe mici, deoarece la expunerea puternică la soare sistemul de termoizolare poate să se încălzească peste măsură, ceea ce îi reduce eficienţa și durabilitatea. După terminarea lucrului sculele folosite se spală imediat cu apă, deoarece tencuiala uscată nu se mai poate înlătura decât cu diluanţi agresivi. Detalii suplimentare despre colorare se pot găsi pe www.polifarbe.hu. La tencuirea suprafeţelor, la care consumul de material este mai mare de o găleată, se impune omogenizarea întregii cantităţi de material utilizată pe întreaga suprafaţă. Ca urmare a unor condiții de mediu extreme, poate apărea formarea algelor și decolorarea (degradarea culorii).
Diluare: cu apă max. 1%, în funcție de metoda de aplicare.
Depozitare: între +10 °C și +25 °C. A se feri de îngheţ!
Termen de garanţie: 24 luni de la data fabricării, în ambalajul original, sigilat.
Data fabricației: vezi ambalajul.
Pentru a vă putea bucura de proprietățile avantajoase ale produsului nostru, vă rugăm să citiți următoarele sfaturi importante pentru o execuție profesionistă (în caz de nevoie, informați și executantul).
- Înainte de aplicarea tencuielii subțiri, trebuie verificate – pe baza etichetei – dimensiunea granulelor, structura, termenul de valabilitate, iar în cazul unui produs colorat, codul de culoare.
- Pe suprafețele continue ale clădirii utilizați neapărat material din același lot de fabricație. Conținutul găleților utilizate pe suprafețe neîmpărțite și uniforme trebuie amestecat și omogenizat! În caz de comandă ulterioară, indicați datele comenzii inițiale. Între diferite loturi de fabricație pot exista diferențe de nuanță.
- Eventualele diferențe de nuanță pot fi evitate prin amestecarea și omogenizarea conținutului găleților. Nu se aplică materialul dacă se constată diferențe semnificative de culoare! Informați-vă despre rezistența la radiații UV a culorii alese. Dacă nuanța nu este recomandată pentru utilizare la exterior, reclamațiile privind produsul nu pot fi acceptate!
- Sistemele de fațadă se uzează continuu în timpul duratei lor de viață, din cauza efectelor mediului. Gradul de uzură poate fi redus dacă suprafețele imobilului sunt monitorizate constant, iar la nevoie sunt curățate, întreținute și reparate.



